Transportul prin puteri unite a unei centrale electrice

Transporturile agabaritice sunt activitatea noastră zilnică, dar fiecare proiect este o nouă provocare.

Disciplina supremă este reprezentată de transporturile multimodale peste granițe. Colegii noștri de la Züst & Bachmeier din Nürnberg au obținut un contract solicitant, acela de a transporta componente pentru o centrală pe gaz și abur din Germania, India și China în Turcia.

Primele transporturi cu tiruri din fabrici la portul din Hamburg au fost sprijinite de către Universal Transport –filiala din Hamburg. A fost o adevărată sarcină „herculeană“ pentru toți cei implicați, au trebuit transportate în port componente cu greutate de până la 330 tone (generatorul). Apoi a fost transportată o turbină pe gaz cu greutatea unitară de 315 tone și două turbine pe abur cu greutate unitară de câte 150 tone.

Pentru transportul naval al componentelor mari a stat la dispoziție printre altele și „Jumbo Kinetic“, unul dintre cele mai eficiente nave de transport agabaritic ale lumii. Din China și India au mai fost transportate cu vase și alte componente mici. Dar destinația a fost portul din locația din sudul Turciei, Antalya. Aici colegii noștri au sprijinit filiala din Istanbul la coordonare și manipulare. Per total timp de cinci luni au fost mobilizate 7.500 tone transportate.

Înapoi